Rezultate pentru eticheta "Ziua Dobrogei"
Etnii de toate felurile, culturi cât cuprinde și multe religii. Cam așa se traduce Dobrogea din punct de vedere al populației. 14 noiembrie este ziua în care Dobrogea este sărbătorită de toate comunitățile care au crescut și s-au dezvoltat pe acest tărâm. Însă, indiferent de cultură sau tradiții, cu toții se mândresc că sunt dobrogeni. Astăzi s-au împlinit 144 de când regiunea noastră a devenit parte a României, după Războiul de Independenţă din anul 1878.
Spectacole gratuite la Delfinariu, de Ziua Dobrogei. Salturile celor șase delfini i-au încântat pe spectatori
Ni-Ni, Chen-Chen și cei patru delfini ucraineni au făcut din nou spectacol astăzi la Constanța. De „Ziua Dobrogei”, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și-a deschis porțile pentru turiști dar și localnici, în mod gratuit. Mamiferele le-au oferit celor prezenți mai multe momente absolut uluitoare! Au smuls ovații și ropote de aplauze zecilor de copii și părinți care au venit să-i vadă cum evoluează împreună.